O familie napastuita are nevoie de ajutor!

Declarat sanatos la nastere, un copilas sufera de cardiopatie congenitala si are nevoie de ajutor pentru a putea supravietui. Familia sa nu are unde sa locuiasca si cere disperata sprijinul oamenilor de bine!
Familia Moaca este formata din opt suflete. Cel mai nou membru al familiei s-a nascut in urma cu doi ani, insa a venit pe lume cu inima bolnava. Pe vremea aceea, familia Moaca locuia in Italia (Sicilia), tara in care si-a petrecut ultimii zece ani, muncind din greu – parinti si copii, pentru a strange bani de o casa.

In ciuda problemelor cu inima, pe care le-a avut inca de la nastere, medicii din Italia l-au declarat pe copil perfect sanatos. Victima a ostilitatii italienilor fata de imigrantii romani, copilul a fost lasat fara un diagnostic corect si, implicit, fara un tratament corespunzator. Boala sa, cardiopatie congenitala, ar fi putut fi tratata daca cineva i-ar fi acordat atentia cuvenita. Nebagat insa in seama, copilasul a facut insuficienta renala si comotie cerebrala, luptandu-se cu moartea zi de zi, fara sa beneficieze de sprijinul medicilor. In cele din urma, copilasul a ajuns la spitalul Bambin Gesu din Roma, unde a fost supus la doua interventii chirurgicale. Pentru a-i putea oferi micutului bolnav sansa de a beneficia de ajutor de specialitate, intreaga familie s-a mutat intr-un orasel de langa Roma. Banii pe care i-au agonisit insa in zece ani s-au dus repede, deoarece aici le-a fost imposibil sa-si gaseasca locuri de munca. Nemaiavand mijloacele necesare pentru a supravietui in Italia, sotii Moaca si cei sase copii s-au reintors in Romania, iar in prezent locuiesc intr-o casa cu conditii precare, in comuna Comana din judetul Giurgiu.
Tot ce le-a ramas este visul de a ridica o casa a lor. Perseverenti si muncitori, au acum posibilitatea sa o construiasca, cu ajutorul fundatiei Habitat pentru Umanitate. Au primit teren de la sora doamnei Silvia Moaca, insa nu au bani pentru a-l trece in mod legal in proprietatea lor si pentru a putea fi introdusi astfel in programul de constructii de locuinte derulat de catre Habitat pentru Umanitate. Documentele necesare ar costa 2.000 de lei, bani imposibil de obtinut pentru membrii familiei Moaca, deoarece acestia muncesc ca zilieri, pe unde apuca, pentru cel mult 50 de lei pe zi.
Orice ajutor, oricat de mic, le-ar putea fi de folos acestor oameni deznadajduiti.

Donatiile se pot face in lei in contul Asociatiatiei PITICOT sau online, Cont Bancar nr. RO82BTRL00501205i98626XX – Cont in Lei sau RO57BTRL00504205i98626xx– Cont in Euro, deschise la Banca Transilvania, Oradea, cu mentiunea pe OP – pentru cazul Moaca! Cei interesati pot contacta Asociatia la urmatoarele date de contact: Dorel Puchianu: 0728.572.879; dorel@piticot.org

DESPRE ASOCIATIA PITICOT
Din anul 2008 pana in prezent, am reusit cu sprijinul sponsorilor sa ajutam peste 700 de copii nevoiasi cu bunuri alimentare/nealimentare si cu bani peste 24 de copii grav bolnavi inscrisi in Asociatia noastra. Toate evenimentele caritabile si umanitare pe care le-am organizat pana in prezent le gasiti pe site-ul nostru la sectiunea Evenimente.
In 2011 am realizat donatii in bani de 36.100 lei, iar in 2012 pana in prezent am donat 49.900 lei catre copii grav bolnavi inscrisi in Asociatia noastra. In 14.04.2011 am obtinut de la Ministerul Sanatatii suma de 18.360 euro pentru Denisa, fetita este din Oradea, nu vede, nu aude si are gaura in inima. Denisa a fost operata de doua ori pana in prezent.

Lasă un răspuns