Untitled Document
Untitled Document

Paul Daniel Nagy - O poveste pe care un copil de 7 ani nu ar trebui sa o cunoasca!

Donatiile se pot face in conturile Asociatiei PITICOT:
 
cont bancar nr.  
RO82BTRL00501205i98626XX  – cont in LEI
sau
RO57BTRL00504205i98626XX –  cont in EURO
deschise la Banca Transilvania, Oradea, cu mentiunea pentru cazul Paul Daniel Nagy.

 

Cei interesati pot contacta Asociatia PITICOT la urmatoarele date de contact:

Lavinia Catrinar: 0728-270-876  lavinia@piticot.org 

 

Descarcare Contract de sponzorizare

Ma numesc Paul Daniel Nagy si m-am nascut la data de 28.06.2003 in localitatea Alesd, judetul Bihor. Culoarea mea preferata este albastrul si imi plac masinutele cu telecomanda si jucariile Zhu Zhu Pets, cu hamsteri. Imi place foarte mult si scoala, pe care am inceput-o in luna septembrie, dar merg din ce in ce mai rar. Am un fratior foarte dragalas care repeta tot ce spun adultii. Se numeste Stefan Rares si are doi ani si sapte luni.

Povestea mea ar trebui sa continue frumos, la fel ca povestea oricarui alt copil de varsta mea, insa incepand cu luna mai, totul s-a schimbat. Racisem, tuseam rau si timp de o luna mi s-au prescris mai multe siropuri. Atunci, o Doamna Doctor din Alesd a decis sa imi faca o radiografie. A spus ca filmul nu arata bine si mi-a dat o trimitere la Oradea. Acolo am facut un CT si i-au spus mamicii mele ca eram suspect de limfom malign - aveam formatiuni pe caile respiratorii, in gat si la splina. Au decis sa imi faca o biopsie in gat, nu a fost deloc placut. Mamica mea era disperata, iar eu nu intelegeam ce se intampla cu mine. La sfarsitul lunii mai, dupa rezultatul biopsiei, mi s-a pus diagnosticul: Limfom Malign Hodgkin, stadiul III..o forma de cancer al sangelui.

Parintii mei au hotarat sa mearga cu mine la Spitalul din Cluj, Clinica Ion Chiricuta. Acolo a inceput cosmarul meu...injectii, branule, perfuzii, chimioterapie. Imi era rau, eram obosit, si toti copiii care au devenit prietenii mei de joaca erau necajiti si ei. Am facut opt cicluri de tratament cu protocolul ABVD. Doamna Doctor ne-a spus insa, ca rezultatul nu a fost foarte bun. Ganglionii nu s-au retras in totalitate. Timp de doua luni tratamentul s-a intrerupt. M-am intors acasa si am inceput scoala. Imi placeau colegii si imi placea sa invat. Pentru mine scoala era ca in vacanta, pentru ca la scoala nimeni nu imi punea perfuzii. Dar parintii mei erau foarte ingrijorati, pentru ca trebuia sa gaseasca o solutie pentru continuarea tratamentului. Cu ajutorul unor oameni buni, parintii mei m-au dus in Ungaria la Szeged in luna noiembrie, unde am facut un test PET. Medicul de acolo mi-a recomandat un alt protocol de chimioterapie. M-am intors inapoi in Romania si am fost internat la Spitalul din Oradea pentru continuarea tratamentului.

Medicii din Cluj si din Oradea i-au spus mamicii ca voi avea nevoie de un autotransplant de celule stem dupa terminarea acestui protocol. Eu nu prea stiu ce inseamna, dar parintii mei au fost foarte tristi la aflarea acestei vesti. Atunci s-au hotarat sa afle si parerea unui medic din strainatate. S-a dus o prietena a mamicii mele la Spitalul San Matteo din Pavia cu trei zile inainte de Craciun cu documentele mele medicale si imaginile de la PET. Domnul profesor Marco Zecca, directorul clinicii de Oncohematologie Pediatrica le-a vazut si a spus ca daca voi raspunde bine la chimioterapia pe care o fac la Oradea, sigur voi avea nevoie de un autotransplant in luna martie sau aprilie 2011, dupa terminarea protocolului pe care il fac acum. Insa, daca nu voi raspunde bine, va trebui sa ma internez imediat in Italia, sa fac o chimioterapie agresiva si un transplant cu donator compatibil. Sa speram ca nu va fi asa si ca voi raspune bine la tratament.

Costul unui autotransplant in Italia la clinica din Pavia este de aproximativ 50.000 de Euro. Nu se stie daca vor mai fi necesari si alti bani pentru chimioterapie, pentru ca totul este in functie de cum va evolua starea mea. Parintii mei nu isi pot permite aceasta suma, dupa cum nu stiu nici daca isi vor permite sa imi cumpere jucariile Zhu Zhu Pets. Dar eu sper sa ma fac bine si sa ma intorc la scoala. In luna aprilie ar trebui sa fac autotransplantul.

Orice sprijin financiar, oricine care ma poate ajuta cu publicarea cazului meu in mediul online pentru mine conteaza si tot ce imi doresc este sa ma fac sanatos si sa ma intorc la scoala!




 
Untitled Document
 
 

Doneaza 2% din Impozit pentru Piticot. | Piticot ajuta scolarii

Sustinem: YourMarket | YourJobs | YourAdvertiser | Agentie HR&Marketing | Alina Blaga | Iulia Vesa | Blog Cariere
Blog E-commerce
| Agentia de anunturi | Starea Vremii