De cateva zile, Asociatia PITICOT a implementat pe piticot.org/respiro/doneazasitu/ donatiile prin bitcoin. Astfel, oricine si din orice colt al lumii poate realiza donatii pentru a ajuta copiii bolnavi si cu dizabilitati inscrisi in Asociatia PITICOT.
“Suntem prima Asociatie din România care ajuta copiii aflati in dificultate – si care acceptă donatii în valuta digitala bitcoin”, a spus Dorel Puchianu, Fundraising Specialist la Asociația PITICOT.
Asociatia PITICOT pune bazele singurului centru de tip RESPIRO din N-V Romaniei! Acest proiect este dezvoltat in parteneriat cu Primaria MADARAS, jud. Bihor! Centrul de tip RESPIRO – reprezinta o locatie, spatiu, zona de confort in care sunt adusi copii cu probleme speciale pentru a oferi un moment de ragaz pentru apartinatori. Acest centru reprezinta o alternativa viabila pentru asistentii maternali in vederea oferirii acelui ragaz necesar refacerii fizice si psihice pentru continuarea ingrijirii persoanei aflata in intretinere cu probleme speciale. Ambasadorul acestei cauze nobile este chiar dna Mihaela TATU, om de televiziune, persoana publica!
Mesajul dnei TATU: „Numele meu este Mihaela TATU si sunt o fiinta umana careia ii pasa de semenii ei, de copiii aflati in neputinta. Am hotarat SA FAC CEVA. Nu ma lasa singura! TE PROVOC SA FII plin de COMPASIUNE si GENEROZITATE. IMPLICA-TE! DONEAZA! AJUTA! FII SI TU PREZENT la transformarea acestui PROIECT in REALITATE!”
“De aceea, faptul ca acceptam donatii în bitcoin este un alt atuu care ne va facilita sa dam viata Centrului Respiro pana la sfarsitul anului 2015”, a spus Lavinia Catrinar, Presedintele Asociatiei PITICOT.
Despre Asociatia PITICOT
Asociatia “Institutul Roman Pentru Ajutorarea Copiilor Aflati in Dificultate”, ce poarta numele de „ PITICOT” este o Asociatie Non-Profit, care isi propune sa acorde ajutor copiilor bolnavi, cu dizabilitati, saraci, precum si oricarui copil aflat in dificultate, prin toate mijloacele materiale, financiare, morale si spirituale.